Amintiri din generala

Totul a inceput in clasa a sasea printr-o preselectie realizata de catre doamna profesoara de limba si literatura romana. Pe atunci, nu ne descoperisem afinitatile pentru arta teatrala. Initial, impreuna cu noi au fost alesi alti patru colegi. Am participat la concursul “Toamna Baladelor”, unde am obtinut premiul doi pe tara, mentionand faptul ca premiul intai nu a fost acordat. In urmatorii ani, pregatiti, de asemenea de catre doamna profesoara, am participat la acelasi concurs, obtinand de data aceasta locul intai la faza nationala.
Ne amintim cum doamna profesoara il instruia pe A. sa se smiorcaie, grimasele lui producand instantaneu rasul nostru. El interpreta rolul pinguinului din poezia “Cartile cu Apolodor” scrisa de Gellu Naum, care i se potrivea ca o manusa. Era un baiat mic de statura, cu ochisorii albastrii si imbracat intr-un frac negru: asemanarea cu un pinguin era mai mult decat evidenta.
1…2…3….sus-jos, sus-jos... genoflexiunile de la repetitii ne-au creat o constitutie atletica, asta multumita “dragutului” nostru coleg care interpreta rolul profesorului in poezia “In cautarea tonului” de Nichita Stanescu. De fiecare data cand doamna profesoara parasea sala, lasandu-ne sa repetam, P. nu ne dadea pace cu genoflexiunile si vocalizele, luandu-si rolul de profesor in serios.
“Gata, nu mai facem nimic! Faceti voi cum stiti mai bine!”. A urmat o usa trantita si niste rasete pe infundate din partea noastra. Apoi noi am exclamat : “ Se va intoarce si vom relua activitatea”. Bineinteles ca am avut dreptate, genoflexiunile si vocalizele mentinandu-se pe pozitie. Cred ca si la fitness era mai usor si macar nu ieseam si ragusite de acolo!
Elena ar trebui sa prezinte moda la cate fataieli pe diagonala salii a fost pusa sa faca. Ba facea pasii prea mari, ba prea mici, ba se clatina prea mult, ba nu zambea indeajuns. Ea era “primavara” noastra din reprezentatie. Paradoxul era ca trebuia sa recite in soapta, dar in asa fel incat sa o auda si cei surzi din ultimul rand.